Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 227 din 25.10.2018

1203
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind utilizarea excedentului anual al bugetului judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exercițiului bugetar pe anul 2017

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice şi patrimoniu, avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru economie, agricultură şi dezvoltare rurală precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          Luând în considerare Nota de fundamentare nr. 2334 din 16.10.2018 a Direcției de Dezvoltare şi Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș prin care se fundamentează oportunitatea și necesitatea investiției;
          În baza prevederilor art. 58 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 91 alin. (3) lit. a) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă utilizarea din excedentul anual al bugetului local al judeţului Maramureş, rezultat la încheierea exercițiului bugetar pe anul 2017, a sumei de 190,0 mii lei pentru finanţarea unor cheltuieli, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă modificări în „Lista obiectivelor de investiții” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcției de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi „pentru”, o „abţinere” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 25 octombrie 2018. Au fost prezenţi 31 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 25 octombrie 2018
Nr. 227