Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 209 din 13.08.2026

67
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli la S.C. „Parcuri Industriale Maramureş” S.A., pe anul 2026

Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 18078/07.08.2026;
  • Raportul de specialitate al Serviciului Juridic si Contencios Administrativ nr.18197/2026;
  • Nota de fundamentare a S.C. „Parcuri Industriale Maramureş” S.A. nr. 286/20.07.2026;
În baza prevederilor:
  • Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026; - art. 4, alin. (1) din O.G. nr. 26/ 2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. b), alin. (3), lit. a), art. 182, alin. (1) precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adopta prezenta

HOTĂRÂRE:

Art.1. (1) Se aprobă Bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 al S.C. „Parcuri Industriale Maramureş” S.A., conform anexelor nr.1-5 care fac parte din prezenta hotărâre, ce se prezintă în sinteză astfel:

Nr. crt. Indicatori BVC 2026
(mii lei)
A Venituri totale, din care: 105
1    - venituri din exploatare 105
B Cheltuieli totale 1.797
1 Cheltuieli de exploatare 1.796
2 Cheltuieli financiare 1
C Rezultatul brut
   - profit
   - pierdere
-1.692
-
-1.692
D Cheltuieli pentru investiții -

(2) În cazul în care în execuţie se înregistrează depășiri sau nerealizări ale veniturilor totale, S.C. „Parcuri Industriale Maramureş” S.A. va efectua cheltuieli corespunzător cu gradul de realizare a veniturilor.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
  • Compartimentului administrație publică și pregătiri ședințe;
  • Direcţiei Economice;
  • S.C. „Parcuri Industriale Maramureş” S.A.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 209
Baia Mare, 13 august 2026

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi “pentru” în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 13 august 2026. Total membri în funcție 34.