Astfel, recomandările pentru personalul Poștei Române desemnat prin procedură proprie să facă parte din echipele de distribuire mecanizată prevăd purtarea unui echipament minim de protecţie constând în mască de protecție şi vor fi dotați cu un dezinfectant pentru mâini (în special pe bază de clor sau alcool), pe care îl vor folosi înainte și după fiecare contact cu o persoana aflată în autoizolare. Mijloacele de transport folosite în aceste cazuri vor fi dotate cu recipiente cu dezinfectant pentru suprafeţe; dezinfecția în vehiculul de transport se va face cel puțin de două ori în timpul unei ture de lucru, măcar prin ștergerea suprafețelor de posibil contact cu mainile personalului.
Persoanele aflate în izolare (autoizolare) la domiciliu, la momentul distribuirii, sunt persoane asimptomatice, cu un potențial scăzut de pericol de transmitere a bolii și cu un potențial redus de generare de aerosoli infectanți, mai ales dacă au și o mască de protecție. Postașii trebuie să solicite persoanei autoizolate să poarte masca de protecție și se recomandă păstrarea, pe cât posibil, a unei distanţe mai mari de doi metri faţă de persoana izolată care urmează să-şi primească drepturile de protecţie social. Totodată, persoana izolată va semna orice document cu instrument de scris propriu.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș