Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 86 din 09.06.2015

4004
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea listei proiectelor propuse să beneficieze de finanţare nerambursabilă şi a sumelor alocate fiecărui proiect din domeniul culturii, declarate eligibile la sesiunea de finanţare din anul 2015

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, propunerile comisiei de selectare a solicitărilor de finanţare nerambursabile, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică şi avizele favorabile ale Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural precum şi ale Comisiei pentru activităţi economico – financiare;
          În baza O.G. nr. 51/ 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, modificată şi completată prin O.G. nr. 2/ 2008 şi Ghidul solicitantului, aprobat prin Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 34 din 10 martie 2014;
          În temeiul art. 91, alin. (3), litera a), alin. (5) litera a) pct. 4 şi a art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă lista proiectelor care beneficiează de finanţare nerambursabilă şi sumele alocate fiecărui proiect din domeniul culturii, declarate eligibile la sesiunea de finanţare din anul 2014 conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
  • Direcţiei juridice şi administraţie publică;
  • Direcţiei economice şi patrimoniu;
  • Beneficiarilor finanţărilor nerambursabile.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 voturi „pentru” şi patru neparticipări la vot, în şedinţa ordinară din 9 iunie 2015. Au fost prezenţi 31 din totalul de 34 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Ciceu Zamfir
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş
Baia Mare, 9 iunie 2015
Nr. 86