Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 80 din 03.04.2025

670
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind încheierea Actului Adițional nr. 1 la Parteneriatul de implementare încheiat pentru realizarea obiectivului de investitii “Pod peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Tehnice și Investiții nr. 6798 / 2025;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr.6883 /2025;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr.6912 /2025;
          Ținând cont de prevederile:
  • Art.89 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Art. 173 alin. (1) lit. b) si alin. (5) lit. l) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Art. 182 alin. (2) și (4) coroborate cu art. 136 și art. 139 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care stabilesc că autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale.
  • Art. 5 din O.U.G. nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014-2020;
  • Art. 33 din O.U.G. nr. 133 din 17 decembrie 2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;
  • H.G. nr. 829 din 27 iunie 2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;
  • Art. 118 “Condiții aplicabile operațiunilor care fac obiectul unei implementări etapizate” din Regulamentul (UE) nr. 2021/1060 al Parlamentului European si al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize;
  • O.U.G. nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020;
  • Dispozițiilor cuprinse în Instructiunea nr. 1/31.08.2023 privind etapizarea proiectelor finantate în cadrul Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020, modificată prin Instrucțiunea nr. 3/04.12.2023;
  • Prevederilor art. 13 alin. (2) din Parteneriatul de încheiat pentru realizarea obiectivului de investitii “Pod peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei” în temeiul O.U.G. 101/2020, înregistrat în cadrul CNAIR S.A. cu nr. 92/82447/08.10.2021 și în cadrul Consiliului Judetean Maramureş cu nr. 20904/593/07.10.2021, având ca sursă de finanțare POIM 2014-2020, potrivit cărora modificarea anumitor clauze se va conveni prin act additional;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru dezvoltare,relații internaționale și turism și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
          În temeiul art. 182 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă încheierea Actului adițional nr. 1 la Parteneriatul de implementare încheiat pentru realizarea obiectivului de investitii “Pod peste Tisa în zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei” între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A și Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș, conform Anexei.
          Art.2. Se mandatează președintele Consiliului Județean Maramureș să semneze, în numele și pentru Județul Maramureș, Actul adițional la Parteneriatul de implementare prevăzut la art.1 din prezenta Hotărâre.
          Art.3. Se mandatează Consiliul Județean Maramureș în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, respectiv a prevederilor Actului adițional nr.1 la Parteneriatul de implementare, prevăzut în Anexă.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Tehnice și Investiții.
  • CNAIR SA

PREŞEDINTE,
Gabriel - Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 80
Baia Mare, 3 aprilie 2025

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 voturi “pentru” în ședința extra ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 3 aprilie 2025.