Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 63 din 24.03.2020

1692
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind repartizarea pe destinaţii a sumei prevăzute în bugetul Judeţului Maramureş, pe anul 2020, pentru acordarea unor forme de sprijin financiar unităților de cult

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice și Administrație Publică nr. 4081/2020;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice și Patrimoniu nr. 4264/2020;
  • avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          Ţinând cont de prevederile:
  • art. 3, alin. (2) şi (3) din O. G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • H. G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O. G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârii Consiliului Județean Maramureş nr. 31/2020 privind aprobarea bugetului județului Maramureş, pentru anul 2020;
  • Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 59/2020 privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Judeţul Maramureş;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. (f), alin. (6), lit. a), art. 182, alin. (1) precum şi ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă repartizarea pe destinații a sumei aprobate prin bugetul judeţului Maramureş pe anul 2020 pentru acordarea unor forme de sprijin financiar unităților de cult, după cum urmează:
  1. 1.500 mii lei – sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute în România;
  2. 500 mii lei – sprijin financiar pentru întreţinere și reparații la bunurile aparţinând cultelor religioase, bunuri care fac parte din patrimoniul local/ național/ universal/ mondial (UNESCO).
          Art.2. Prezenta hotărârea se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu.

PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 63
Baia Mare, 24 martie 2020 

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 voturi „pentru” şi un vot „împotrivă” în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 24 martie 2020. Au fost prezenţi 27 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.