CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Acordului de parteneriat pentru realizarea proiectelor „Patrimoniul vernacular al comunei Bogdan Vod㔄Patrimoniul vernacular al comunei Lăpuș” „Patrimoniul vernacular al comunei Petrova”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul comun al Direcției Arhitect Șef, Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte, Biroului Turism și Promovarea Județului nr. 4437 / 2023;
- Raportul Direcției Economice nr. 4462/ 2023;
- Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 4368/2023;
- Ghidului specific al Solicitantului condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului 3 de proiecte pilonul iv. coeziunea socială și teritorială componenta C11.turism și cultură investiția I1 - Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, Programul România atractivă, Modernizarea /Reabilitarea siturilor turistice
- Ordinului comun al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Antreprenorialului și Turismului, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 172/365/2609/179/2023 privind aprobarea Listei obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale, în vederea restaurării acestora și a Anexei la Ordinul nr. 172/365/2609/179/2023;
- Ordinului comun al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Antreprenorialului și Turismului, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației 171/366/2608/178/2023 privind aprobarea Listei obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale, în vederea promovării acestora și a Anexei la Ordinul nr. 171/366/2608/178/2023;
- Notificării Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 156688/06.02.2023 privind rezultatul evaluării obiectivelor/siturilor ce vor fi incluse în cele 12 rute turistice/culturale, înregistrată la Consiliului Judeţean Maramureş cu nr. 2793/07.02.2023;
- Notificării Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 156698/06.02.2023 privind rezultatul evaluării obiectivelor/siturilor ce vor fi incluse în cele 12 rute turistice/culturale, înregistrată la Consiliului Judeţean Maramureş cu nr. 2794/07.02.2023;
- Notificării Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 156701/06.02.2023 privind rezultatul evaluării obiectivelor/siturilor ce vor fi incluse în cele 12 rute turistice/culturale, înregistrată la Consiliului Judeţean Maramureş cu nr. 2795/07.02.2023;
- Hotărârii Guvernului nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020;
- Art. 35 și ale art. 53 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 173 alin. (1) lit. d) și e), alin. (5) lit d), alin. (7) lit. a), art. 182 alin. (1) precum şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de parteneriat între Judeţul Maramureş reprezentat prin Consiliul Judeţean Maramureş Maramureş și Ordinul Arhitecţilor din Romania, Filiala Teritorială Nord-Vest pentru realizarea proiectelor „Patrimoniul vernacular al comunei Bogdan Vodă”, „Patrimoniul vernacular al comunei Lăpuș” şi „Patrimoniul vernacular al comunei Petrova”, anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Se mandatează Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureș să semneze Acordul de parteneriat prevbăzut la art.1 precum și toate documentele necesare în vederea punerii în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.
Art.3. Resursele financiare necesare implementării oprime a proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din fonduri externe nerambursabile, vor fi asigurate din bugetul propriu al județului.
Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile, neprevăzute și/sau conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului vor fi asigurate din bugetul propriu al județului.
Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică;
- Direcţia Economică;
- Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
- Biroul Turism și Promovarea Județului;
- Ordinul Arhitecţilor din România, Filiala Teritorială Nord-Vest.
PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 53 Baia Mare, 28 februarie 2023
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 34 de voturi „pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 februarie 2023. Au fost prezenți 34 din 35 de membri ai consiliului județean.