Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 410 din 11.12.2024

946
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind rectificarea bugetului județului Maramureș pe anul 2024

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 29034/09.12.2024;
  • Adresa MMG-STZ-5425/09.12.2024 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș;
          În baza:
  • solicitărilor structurilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Maramureș și ale instituțiilor subordonate;
  • art. 36 și art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
          Vâzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (3), lit. a) și ale art.182 alin. (1), precum și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. (1) Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Maramureș pe anul 2024, prin majorarea secțiunii de funcționare cu suma de 4.307,33 mii lei, conform anexei nr. 1.
          (2) Se aprobă virări de credite bugetare în cadrul bugetului local al județului pe anul 2024, conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          (3) Sinteza influențelor din modificarea bugetului local al județului, detaliată la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole, subcapitole, titluri, articole și alineate este prezentată în anexele nr.1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă utilizarea din rezerva bugetară constituită la dispoziția Consiliului Județean a sumei de 2.101,48 mii lei, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al instituțiilor publice și al activităților finanțate din venituri proprii și subvenții sau finanțate integral din venituri proprii pe anul 2024 cu suma de 1.295,14 mii lei. Desfășurarea cheltuielilor acestor instituții publice pe secțiuni, capitole, titluri, articole și alineate este redată în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.4. Se aprobă modificări în “Lista obiectivelor de investiții” și în lista poziției “Alte cheltuieli de investiții” conform anexei nr. 5, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș și se comunică:
  • Instituţiei Prefectului judeţului Maramureș;
  • Administraţiei judeţene a finanțelor publice Maramureș;
  • Direcției Juridice;
  • Direcției Tehnice și Investiții;
  • Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
  • Direcției Arhitect Șef;
  • Direcției economice.

PREŞEDINTE,
Gabriel-Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr.b410
Baia Mare, 11 decembrie 2024

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 35 de voturi “pentru”, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 11 decembrie 2024. Au fost prezenți 35 din 35 de membri ai consiliului județean.