HOTĂRÂREA
de aprobare a criteriilor de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de administrator pubic
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş şi avizul favorabil al comisiei juridice şi de disciplină;
Văzând prevederile art. 1 din Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 110/2010 privind stabilirea funcţiilor publice, a organigramei şi a statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Consiliului judeţean Maramureş;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2), lit. c), art. 113 şi art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1.Se aprobă criteriile de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de administrator public după cum urmează:
I. Criterii generale:
a) este cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, cu domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 23 ani împliniţi;
d) are capacitatea deplină de exerciţiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pe care candidează, atestată pe bază de documente medicale;
f) nu are antecedente penale;
g) nu a fost destituit dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
h) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege;
Dosarul de înscriere la concurs va conţine alături de actele care dovedesc îndeplinirea criteriilor şi următoarele:
1. o recomandare de la ultimul loc de muncă. Recomandarea trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional şi moral al persoanei;
2. curriculum vitae din care să rezulte activitatea desfăşurată anterior.
Criterii specifice:
- studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniile: economic, administrativ, juridic ,tehnic ;
- cunoştinţe de operare pe calculator – nivel mediu;
- capacitate de exprimare (scris, vorbit, citit) în cel puţin o limbă de circulaţie internaţională - nivel mediu;
- experienţă în administraţia publică, managementul instituţiilor publice, regiilor autonome sau societăţilor comerciale.
Art.2. Începând cu data adoptării prezentei se abrogă Anexa nr. 2A a Hotărârii nr. 20/ 2011 pentru aprobarea atribuţiilor, criteriilor de selecţie, contractul – cadru – de management, obiectivelor şi criteriilor de performanţă pentru administratorul public judeţean.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice;
- Compartimentului resurse – umane;
- Compartimentului de pregătire a şedinţelor şi relaţii cu consilierii.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 27 februarie 2013. Au fost prezenţi 32 de consilieri judeţeni din totalul 34 consilieri judeţeni în funcţie.
PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 27 februarie 2013
Nr. 39