CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea proiectului “Dotarea și renovarea cabinetului de planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș” propus la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte nr. 25690/2022;
- Raportul Direcției Juridice nr.25775/2022
- Raportul Direcției Economice nr. 25789/2022;
- Ghidului Beneficiarului din cadrul apelurilor de proiecte cod apel: MS-0015, Pilonul V: Sănătate și reziliență instituțională, Componenta: 12 Sănătate, Investiția: I1 Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice; Investiția specifică: I1.5: Cabinete de planificare familială;
- art. 35 și ale art. 53 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe,Comisia pentru proiecte,strategii și dezvoltare,Comisia pentru sănătate și Comisia juridică și de disciplină;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă proiectul “Dotarea și renovarea cabinetului de planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș” propus la finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență;, în vederea finanțării acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență - Componenta: 12 Sănătate, Investiția: 2 Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice; Investiția specifică: I1.5: Cabinete de planificare familială; apel de proiecte: MS-0015.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului, în cuantum de 394.602,27 (inclusiv TVA).
Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a județului Maramureș, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, respectiv TVA-ul aferent cheltuielilor eligibile, în sumă de 63.003,72 lei, cu posibilitatea recuperării acesteia de la bugetul de stat.
Art.4. Sumele reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului, pentru implementarea acestuia în condiții optime, se vor asigura din bugetul propriu al județului Maramureș.
Art.5. Se vor asigura toate resursele financiare necesare implementării.
Art.6. Se certifică valorile menționate in Cererea de finanțare pentru: „PNRR/2022/C12/MS/I1.5 – Cabinete de planificare familială” - în conformitate cu <Raportările oficiale> aferente anului de referință 2019.
Art.7. Se împuternicește Ionel Ovidiu BOGDAN, Președintele Consiliului Județean Maramureș, să semneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele județului Maramureș și al Partenerului.
Art.8. Se aprobă Acordul de parteneriat conform Anexei la prezenta hotărâre.
Art.9. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică;
- Direcţia Economică;
- Direcția de Dezvoltare și Implementare Proiecte;
- Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.
PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 371 Baia Mare, 08 noiembrie 2022
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi „pentru”, 1 abținere și 2 neparticipări la vot, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 08 noiembrie 2022. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.