Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 35 din 09.03.2016

2744
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind însuşirea documentaţiilor cadastrale pentru imobilele din domeniul public al judeţului Maramureş situate în localitatea Sighetu Marmaţiei, str. Avram Iancu nr. 28/A

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice şi patrimoniu, documentaţiile cadastrale şi avizele favorabile ale Comisiei juridice şi de disciplină şi ale Comisiei pentru activităţi economico – financiare;
          În baza prevederilor Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          În conformitate cu prevederile art.3 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietatea publică;
          În baza prevederilor art. 91 alin. (1) lit. c) şi f), şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se însuşesc documentaţiile cadastrale pentru imobilele din domeniul public al judeţului Maramureş situate în localitatea Sighetu Marmaţiei, str. Avram Iancu nr. 28/A, cu următoarele date de identificare:
  • C.F. 60354, Nr. topo. 4/3/b/1 şi 5/2/1/1, total suprafață = 5909 mp şi construcţii: (C1) S+P+3, (C5) P, (C6) P, (C7) P, (C8) S+P, (C2) P, (C3) P, (C4) P, (C9) P, respectiv,
  • C.F. 60414, Nr. topo. 6994/25, teren în suprafaţă de 150 mp şi construcţie (C1) P, conform planurilor de amplasament şi delimitare care fac parte din prezenta hotărâre.

          Art.2. Se aprobă lista bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului Maramureş situate în localitatea Sighetu Marmaţiei, str. Avram Iancu nr. 28/A, conform anexei la prezenta hotărâre.
          Art.3. În mod corespunzător se modifică inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Maramureş.
          Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş;
  • Topografului autorizat, ing. Boroica Ioan.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 9 martie 2016. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoș
Baia Mare, 9 martie 2016
Nr. 35