Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 314 din 30.10.2025

70
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind neexercitarea dreptului de preempţiune asupra unor spații din imobilul monument istoric, situat în Municipiul Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 9

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 23866/21.10.2025;
  • Raportul de specialitate al Serviciului Juridic, Pregătire Ședințe și Transparență Decizonală nr.24089/2025;
  • Înștiințarea privind intenția de vânzare a imobilului înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 21749/25.09.2025;
  • Adresa Ministerului Culturii, Cabinet Ministru nr. 6851/10.09.2025.
          În baza prevederilor:
  • Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă neexercitarea de către UAT Județul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra unor spații înscrise în CF nr. 104662–C1–U2 Baia Mare - apartament nr. 7, suprafața utilă 86,13 mp, cota parte de 88/1039 mp teren și CF nr. 104662–C1–U3 Baia Mare - boxa aferentă, suprafața utilă 9,37 mp, părți din imobilul monument istoric Ansamblu de arhitectură centrul istoric al municipiului Baia Mare (oraș medieval Rivulus Dominarum), cod LMI MM-II-a-A-04432, situat în Municipiul Baia Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 9, indiferent de oferta de vânzare.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcției Arhitect Șef;
  • Direcţiei Juridice;
  • Primăriei Municipiului Baia Mare;
  • Ministerului Culturii prin Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș;
  • BEJ Mărgineanu Viorel Victor Daniel.

PREŞEDINTE,
Gabriel - Valer ZETEA
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 314
Baia Mare, 30 octombrie 2025

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 voturi “pentru” și două abțineri în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 30 octombrie 2025. Total membri 35.