Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 306 din 16.12.2021

1424
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind neexercitarea dreptului de preempţiune asupra imobilelor monumente istorice, situate în localitatea Satulung, nr. 379 și nr. 385

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 26150/2021;
  • Înștiințarea privind intenția de vânzare a imobilului înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 24148/19.11.2021;
  • Adresa Ministerului Culturii nr. 8044/23.11.2021 înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 25325/06.12.2021;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecţia mediului şi administrare patrimoniu precum și Comisia juridică și de disciplină;
          În baza prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă neexercitarea de către Judeţul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra imobilelor monumente istorice „Anexe” - cod MM-II-m-A-04629.02 compus din teren în suprafață de 2.289 mp. și construcțiile aferente, conform C.F. nr. 52179 Satulung, nr. topo 3/1, 3/2, 3/3 și „Parc” - cod MM-II-m-A-04629.03 compus din teren în suprafață de 27.973 mp, conform C.F. nr. 52177 Satulung, nr. topo 1/27/2/2/2/2/2/1/2, părți componente a imobilul monument istoric „Ansamblul castelului Teleki”, situat în loc. Satulung, nr. 379 și nr. 385, indiferent de oferta de vânzare.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcției Arhitect Șef;
  • Comunei Satulung;
  • Ministerului Culturii;
  • PRO INSOLV I.P.U.R.L. Baia Mare.

PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 306
Baia Mare 16 decembrie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 16 decembrie 2021. Au fost prezenți 32 din 33 de membri ai consiliului județean.