Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 276 din 22.11.2021

1561
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind preluarea unui teren din domeniul public al comunei Satulung în domeniul public al UAT Județul Maramureș

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 24205/2021;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr. 24197/2021;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 24227/2021;
  • Hotărârea Consiliului Județean Maramureș nr. 220/ 2021 privind solicitarea trecerii unui teren din patrimoniul comunei Satulung în patrimoniul Județului Maramureș pentru realizarea unui obiectiv de interes public județean;
  • Hotărârea Consiliului Local al comunei Satulung nr. 72/2021 privind privind trecerea drumului în suprafață totală de 37984 mp, aparținând domeniului public al Comunei Satulung, situat în extravilanul Localității Arieșu de Pădure, Comuna Satulung, Județul Maramureș din domeniul public al Comunei Satulung, Județului Maramureș în domeniul public al Județului Maramureș.
          În baza prevederilor:
  • art. 863, lit. f) din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările şi completările ulterioare;
  • art. 294, alin. (3), (5), (6) și (7) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 173 alin. (1), lit. f), art. 182 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă preluarea din domeniul public al comunei Satulung în domeniul public al UAT Județul Maramureș a unui teren având categoria de folosință drum cu datele de identificare cuprinse în anexa la prezenta hotărâre.
          Art.2. Bunul prevăzut la art. 1 se declară bun de interes public județean și va fi utilizat pentru realizarea căii de acces la obiectivul de interes public județean ”Amenajarea unor platfome de compostare în vederea reducerii necesarului de depozitare (inclusiv Amenajarea unei platfome pentru depozitarea deșeurilor biodegradabile și care nu pot fi supuse procesului de compostare)”.
          Art.3. Se aprobă includerea în domeniul public al Judeţului Maramureş a terenului prevăzut la art.1.
          Art.4. În mod corespunzător se modifică Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Județului Maramureş.
          Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei „Arhitect Șef ”;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcţiei Tehnice;
  • Direcţiei Economice;
  • Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș;
  • Comunei Satulung.

PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 276
Baia Mare, 22 noiembrie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi pentru și șase neparticipări, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 22 noiembrie 2021. Au fost prezenți 32 din 33 de membri ai consiliului județean.