Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 236 din 29.10.2021

1719
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea participării Consiliului Judeţean Maramureş ca membru fondator la înființarea asociației „Organizația de Management al Destinației Maramureș”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Serviciului Juridic nr. 22373/2021;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 22306/2021;
  • Raportul de specialitate al Biroului Turism și Promovarea Județului nr. 22341/2021;
          În baza prevederilor:
  • Ordonanței Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu completările și modificările ulterioare;
  • Ordonanței Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu completările și modificările ulterioare;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare, Comisia pentru turism și relații internaționale și Comisi juridică și de disciplină;
          În temeiul art. 173 alin. (1), lit. e), alin. (2), lit. b), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă asocierea Consiliului Județean Maramureș cu alte organisme, în condițiile legii, în vederea constituirii „Organizației de Management al Destinației Maramureș”
          Art.2. Se aprobă participarea Consiliului Județean Maramureș, în calitate de membru fondator, în scopul constituirii „Organizației de Management al Destinației Maramureș”.
          Art.3. Se aprobă reprezentativitatea Consiliului Județean Maramureș în cadrul „Organizației de Management al Destinației Maramureș” cu o cotă procentuală de 60%.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureş şi se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică;
  • Direcţia Economică;
  • Biroul Turism și Promovarea Județului.

PREŞEDINTE
Ionel – Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 236
Baia Mare, 29 octombrie 2021

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi pentru și o neparticipare în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 29 octombrie 2021. Au fost prezenți 31 din 33 de membri ai consiliului județean.