Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 229 din 15.12.2020

1759
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind rectificarea bugetului Judeţului Maramureş, pe anul 2020

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei economice şi patrimoniu Nr. 20240/14.12.2020;
          În baza prevederilor:
  • art.27 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020;
  • art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
          Văzând:
  • Avizele comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art.173 alin.(3) lit.a) şi a art.182 alin.(1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiilor publice şi al activităţilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii sau finanţate integral din venituri proprii pe anul 2020, prin majorarea veniturilor şi a cheltuielilor cu suma de 20,00 mii lei. Desfăşurarea veniturilor și cheltuielilor pe secţiuni, capitole, titluri, articole şi alineate este redată în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Se aprobă virări de credite bugetare în cadrul aceluiași capitol, precum și între capitolele bugetului local al judeţului pe anul 2020 precum și pe anul 2021, conform anexelor nr. 2 și 3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă modificări în “Lista obiectivelor de investiții” şi în lista poziţiei “Alte cheltuieli de investiţii” conform anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului judeţului Maramureș;
  • Administraţiei judeţene a finanțelor publice Maramureș;
  • Direcției juridice și administrație publică;
  • Direcției economice şi patrimoniu.

PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 229
Baia Mare,15 decembrie 2020

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 voturi pentru , în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 15 decembrie 2020. Au fost prezenți 32 din totalul de 35 membri ai Consiliului Județean.