CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind încheierea unui Acord de cooperare cu Palatul Copiilor Baia Mare, în vederea realizării în comun a acțiunii de participare la Concursul de Creație „Glorie Patriei”
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Rapoartele Direcţiei juridice şi administraţie publică, Direcţiei Economice şi Patrimoniu şi avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
Văzând solicitarea formulată de Palatul Copiilor Baia Mare prin adresa înregistrată sub nr. 8697/25.09.2018 privind realizarea unui parteneriat în vederea realizării în comun a acțiunii de participare la Concursul de Creație „Glorie Patriei”;
În temeiul prevederilor art. 91, alin. (5), lit. a) pct. 4, alin. (6) lit. a) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de cooperare între Consiliul Judeţean Maramureş şi Palatul Copiilor Baia Mare, în vederea realizării în comun a acțiunii de participare la Concursul de Creație „Glorie Patriei” conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Palatului Copiilor Baia Mare.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 25 octombrie 2018. Au fost prezenţi 31 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 25 octombrie 2018 Nr. 225