Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 22 din 09.03.2016

2991
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea de modificări în „Lista obiectivelor de investiţii” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” pe anul 2016

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş Raportul Direcţiei economice şi patrimoniu precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru activităţi economico - financiare;
          Luând în considerare adresa Direcţiei de dezvoltare şi implementare proiecte a Consiliului judeţean Maramureş cu nr.429/08.02.2016 precum şi Nota de fundamentare nr.744/02.03.2016 prezentată de Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare;
          În temeiul prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 97 alin.(1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă modificări în „Lista obiectivelor de investiţii” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Sumele necesare finanţării obiectivului de investiţii nou introdus în „Lista obiectivelor de investiţii” şi în lista poziţiei „Alte cheltuieli de investiţii” la cap. 74 Protecţia mediului cu denumirea „Servicii de dirigenţie de şantier, asistenţă tehnică şi consultanţă în domeniul managementului execuţiei, avize şi taxe pentru obiectivul Centru de vizitare din Pasul Prislop”, se vor asigura prin virare de credite bugetare de la capitolul 54.02.50 titlul 55.01.08 în cuantum de 12,38 mii lei.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial şi se comunică integral sau în extras:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 9 martie 2016. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Ioan Dragoş
Baia Mare, 9 martie 2016
Nr. 22