Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 184 din 29.10.2014

3446
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind modificarea componentei Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Referatul de specialitate al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială de Protecţia Copilului Maramureş nr. 33007/27.10.2014 precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru asistenţă socială şi protecţia drepturilor copilului;
          Ţinând seama de prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Metodologiei de organizare şi functionare a comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aprobată prin H.G. nr. 430/2008;
          În temeiul prevederilor art. 91 alin (1) lit. f), alin. (5) lit. a) pct. 2) şi art. 97 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adopta prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Începând cu data de 01.11.2014 se numeşte ca şi membru în Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureş, doamna Mihaela Nicoară, reprezentant al Direcţie Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş.
          Art.2. Cu aceeaşi dată se constată încetarea calitatea de membru în Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Maramureş doamnei Babosan Nadia, reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului Maramureş.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei juridice şi administraţie publică;
  • Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş;
  • Persoanelor nominalizate.

          Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 29 octombrie 2014. Au fost prezenţi 29 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PRESEDINTE
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 29 octombrie 2014
Nr. 184