CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea rectificării bugetului propriu al
judeţului pe anul 2010
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei economice şi avizul favorabil al comisiei pentru activităţi economico-financiare;
Luând în considerare adresa nr.3479/16.08.2010 a Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale prin care se majorează transferurile pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap;
Conform Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu completările şi modificările ulterioare a Hotărârii nr. 529 din 2 iunie 2010 pentru aprobarea menţinerii managementului asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale care au desfăşurat faze-pilot, precum şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se menţine managementul asistenţei medicale la autorităţile administraţiei publice locale şi la Primăria Municipiului Bucureşti şi a Listei unităţilor sanitare publice cu paturi pentru care se transferă managementul asistenţei medicale către autorităţile administraţiei publice locale şi către Primăria Municipiului Bucureşti şi a Ordinului nr. 1043 din 16 iulie 2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public.
În temeiul art.19 alin. (2) al Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
În baza art. 91 alin. (3) litera a) şi art. 97 art. (1) din Legea nr.215 /2001 a administraţiei publice locale, republicată cu completările şi modificările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă rectificarea bugetului propriu al judeţului Maramureş pe anul 2010 prin majorarea veniturilor şi a cheltuielilor totale cu suma de 8.076 mii lei după cum urmează:
Venituri:
+ 8.076 mii lei subvenţii de la bugetul de stat pentru finanţarea drepturilor acordate persoanelor cu handicap;
Cheltuieli:
+ 8.076 mii lei la capitolul 68.02 “Asigurări şi asistenţă socială”, titlul 57 “Asistenţă socială” reprezentând ajutoare sociale în numerar, acordate persoanelor cu handicap.
Art.2. Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” Baia Mare în sumă de 51.273,78 mii lei precum şi numărul de posturi şi structura acestora, conform anexelor nr.1 şi nr.1 a) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare în sumă de 5.303,64 mii lei precum şi numărul de posturi şi structura acestora, conform anexelor nr.2 şi nr.2 a) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă modificări în “Lista obiectivelor de investiţii” şi lista poziţiei “Alte cheltuieli de investiţii” conform anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.5. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial şi se comunică integral sau în extras:
• Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
• Direcţiei generale a finanţelor publice Maramureş;
• Direcţiei tehnice;
• Direcţiei economice;
• Direcţiei de patrimoniu şi logistică;
• Direcţiei de dezvoltare regională;
• Compartimentului de pregătire a şedinţelor şi relaţii cu consilierii;
• Instituţiilor interesate.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 22 octombrie 2010 . Au fost prezenti 32 consilieri judeţeni (total consilieri judeţeni – 35).
PREŞEDINTE,
Mircea Man
Constrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 22 octombrie 2010
Nr. 161