Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 149 din 17.09.2014

3865
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind alocarea de sume pentru finanţarea nerambursabilă a unor nevoi culturale de urgenţă

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică şi avizul favorabil al comisiei pentru învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural;
          În baza O.G. nr. 51/ 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor şi proiectelor culturale, modificată şi completată prin O.G. nr. 2/ 2008 şi Ghidul solicitantului, aprobat prin Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 34 din 10 martie 2014;
          În temeiul art. 91, alin. (3), lit. a), alin (5) lit. a) pct. 4 şi a art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
 
HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă alocarea de sume pentru finanţare nerambursabilă a unor nevoi culturale de urgenţă conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
Instituţiei Prefectului – judeţul Maramureş;
Direcţiei juridice şi administraţie publică;
Direcţiei economice şi patrimoniu;
Beneficiarilor finanţărilor nerambursabile.

          Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 17 septembrie 2014. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 17 septembrie 2014
Nr. 149