CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind completarea Hotărârii nr. 154/2007 privind aprobarea realizării unui parteneriat pentru promovarea proiectului „MINI EUROPE – Aplicarea unor instrumente inovatoare în Europa”
finanţat prin programul INTERREG IV C
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean, Referatul nr. 161 din 26.08.2010 al Biroului de Relaţii Internaţionale şi avizele favorabile ale comisiei juridice şi de disciplină şi comisiei pentru activităţi economico-financiare;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (6) lit. a) şi art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă completarea art. 2 din hotărârea nr. 154/2007 privind aprobarea realizării unui parteneriat pentru promovarea proiectului „MINI EUROPE –Aplicarea unor instrumente inovatoare în Europa” finanţat prin programul INTERREG IV prin introducerea alin (2) cu următorul conţinut: „se aprobă participarea în cadrul proiectului 004R1, MINI EUROPE, finanţat în cadrul Programului de Cooperare INTERREG IV C cât şi asigurarea fondurilor, echivalentul în lei a sumei de 229.225 Euro, necesare implementării proiectului anterior menţionat în contextul aplicării principiului rambursării”.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, care va fi mandatat să semneze orice documente necesare fazelor de cerere de finanţare şi de implementare a acestui proiect.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
– Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
– Direcţiei economice;
– Direcţiei juridice şi administraţie publică;
– Direcţiei de dezvoltare regională
– Biroului relaţii internaţionale.
– Compartimentului pregătire şedinţe şi relaţii cu consilierii
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 7 septembrie 2010. Au fost prezenţi 35 de consilieri judeţeni (total consilieri judeţeni - 35).
PREŞEDINTE,
Mircea Man
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 7 septembrie 2010
Nr. 147