Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 130 din 28.04.2023

1523
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de întreținere și reparații curente și periodice pe rețeaua de drumuri publice aflate în domeniul public și privat al județului Maramures în perioada 2022-2023, modificat

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare a Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Tehnice și Investiții nr.9322/21.04.2022;
  • Raportul Direcției Economice nr.9717/26.04.2023;
  • Solicitarea nr.8499/11.04.2022 a S.C. Drumuri – Poduri Maramures S.A.;
          Ținând cont de:
  • Contractul de delegare a gestiunii serviciului de administrare a domeniului public și privat al județului Maramureș în domeniul drumurilor județene nr.13393 din 05.07.2021 și al Contractului subsecvent nr.2/24.06.2022 înregistrat la Consiliul Județean Maramureș cu nr.14736 din 24.06.2022.
          În baza prevederilor:
  • Art.22 din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
  • HG nr.955/2004 pentru aprobarea reglementărilor – cadru de aplicare a OG nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, cu modificările și completările ulterioare;
  • Hotărârile Consiliului Județean Maramureș nr. 128/25.05.2022 privind aprobarea Planului de întreținere și reparații curente și periodice pe rețeaua de drumuri publice aflate în domeniul public și privat al județului Maramureș în perioada 2022-2023 și HCJ nr.293/29.09.2022 privind aprobarea Planului de întreținere și reparații curente și periodice pe rețeaua de drumuri publice aflate în domeniul public și privat al județului Maramureș în perioada 2022-2023, modificat;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin.(5) litera l, art.182, alin (1) și ale art.196 alin (1), lit. a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă Planul de întreținere și reparații curente și periodice pe rețeaua de drumuri publice aflate în domeniul public și privat al județului Maramureș în perioada 2022-2023, modificat, ca urmare a modificării listei de cantități, conform Anexei la prezenta.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcției Economice;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiții;
  • SC Drumuri - Poduri Maramureș SA.

PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENEARL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 130
Baia Mare, 28 aprilie 2023

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 29 de voturi „pentru” , și 2 neparticipări la vot, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 28 aprilie 2023. Au fost prezenți 31 din 35 de membri ai consiliului județean.