Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 122 din 26.09.2007

2383
ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂRE
privind aprobarea asocierii judeţului Maramureş cu judeţele Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj, pentru înfiinţarea „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord”

          Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică precum şi avizul favorabil al comisiei de specialitate,
          Ţinând cont de prevederile articolelor 11, 12 şi 13, ale articolului 91 aliniat (6), litera c) şi ale articolului 92 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată,
          Luând în considerare prevederile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale,
          Fiind îndeplinite prevederile articolelor 44 şi 45, coroborate cu prevederile articolelor 94 – 98 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,
          În temeiul articolului 91 aliniat (6) lit.c) şi articolului 97 aliniat (1) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată,
          Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. (1) Se aprobă participarea judeţului Maramureş, prin preşedintele Consiliului judeţean Maramureş în calitate de asociat – membru fondator, la constituirea „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord”.
          (2) Unităţile administrativ-teritoriale din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, prevăzute în Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se asociază sub forma unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat şi de utilitate publică.
          Art.2. Se aprobă Actul constitutiv şi Statutul „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord”, conform anexelor 2 şi 3, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 10.000 lei, reprezentând aportul judeţul Maramureş la constituirea patrimoniului iniţial al „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord”.
          Art.4. Se aprobă cotizaţia anuală a judeţului Maramureş la susţinerea activităţilor asociaţiei, în cuantum de 5.000 lei.
          Art.5. Se aprobă ca sediul „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord” să fie în judeţul Cluj, localitatea Cluj-Napoca, strada 21 Decembrie 1989, numărul 108, în vederea desfăşurării activităţii acesteia.
          Art.6. Se mandatează preşedintele Consiliului judeţean Maramureş, domnul Marinel Kovacs, să semneze Actul constitutiv şi Statutul „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord” şi să reprezinte judeţul Maramureş în Adunarea Generală.
          Art.7. Se desemnează ca reprezentant al judeţului Maramureş în Consiliul de Administraţie al „Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transilvania de Nord”, domnul Bercean Pamfil – vicepreşedintele Consiliului judeţean Maramureş.
          Art.8. Cu ducerea la îndeplinire şi punerea în aplicare a prezentei hotărâri se însărcinează Preşedintele Consiliului judeţean Maramureş, prin Direcţia Economică şi Direcţia Juridică şi Administraţie Publică.
          Art.9. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publice;
  • Direcţiei Economice;
  • Consiliilor judeţene Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Satu Mare, Sălaj,
  • Domnului vicepreşedinte Bercean Pamfil.

Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 26 septembrie 2007.

PREŞEDINTE,
Marinel KOVACS
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 26 septembrie 2007
Nr. 122