CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unor măsuri în vederea realizării obiectivului de investiții ”Pasaj Italsofa (Baia Mare-Groși)”
Având în vedere: - Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureș;
- Raportul Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte nr. 10246/1269/26.05.2021;
- Art. 173 alin. (1) lit. (e), (f), alin. (7) lit. (c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care stabilesc că autoritățile deliberative pot aproba colaborarea sau asocierea pentru realizarea unor lucrări și servicii publice locale. Colaborarea ori asocierea se realizează pe baza de contracte de asociere, în care se prevăd și sursele de finanțare reprezentând contribuția fiecărei autorități a administrației publice locale implicate. Contractele de asociere se încheie de către ordonatorii principali de credite, în condițiile mandatelor aprobate de fiecare consiliu local implicat în colaborare sau asociere;
- Art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, care permit mai multor autorități contractante să deruleze în comun proceduri de achiziții publice.
În temeiul art. 173 alin. (1), lit. (f), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă încheierea unui Acord de Parteneriat între U.A.T. Județul Maramureș prin Consiliul Județean Maramureș și U.A.T. Municipiul Baia Mare, în vederea implementării unor măsuri pentru realizarea obiectivului de investiții ”Pasaj Italsofa (Baia Mare-Groși)”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se aprobă finanțarea din bugetul local a cotei ce ii revine Consiliului Județean Maramureș, aproximativ 15.000,00 Euro (TVA inclus), pentru achiziționarea serviciilor de elaborare a Studiului de Fezabilitate, necesar pentru realizarea obiectivului de investiții ”Pasaj Italsofa (Baia Mare-Groși)”.
(2) Suma finală va fi stabilită după finalizarea procedurii de achiziție publică a serviciilor de elaborare a documentației tehnico-economice și va fi repartizată în mod corespunzător între parteneri.
Art.3. Se mandatează Președintele Consiliului Județean Maramureș să semneze toate documentele în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri, respectiv, a prevederilor Acordului de parteneriat ( Anexă).
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al județului și se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureș;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Municipiului Baia Mare.
PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 109 Baia Mare, 28 mai 2021.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi pentru,2 voturi împotrivă și două neparticipări la vot, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 28 mai 2021. Au fost prezenți 30 din 34 de membri ai consiliului județean.