Accessibility Tools

Imprimă această pagină

S-a stins o voce, a rămas cântecul

30 Decembrie 2020 638
Nicolae Sabău a fost omul care și-a făcut din cântecul popular drum, scop, crez și sens și care a plecat dintre noi, după o viață dedicată păstrării și promovării folclorului maramureșean. Nu a fost doar o voce cu un timbru special, ci un suflet mare, un altruist care a luptat pentru ca tradiția să meargă mai departe.
Nu s-a despărțit niciodată de satul natal, Cicârlău, decât atunci când a fost plecat să transmită cântecul maramureşean prin ţară şi prin lume. Şi-a făcut din casa părintească un adevărat muzeu care va rămâne o valoroasă moștenire pentru comunitate. Este iniţiatorul festivalului de folclor „Alină-te dor, alină”, festival devenit rampă de lansare pentru tinerele talente. Pentru promovarea județului, a portului și cântecului popular, Consiliul Județean Maramureș i-a acordat titlul de ”Cetățean de Onoare”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!

Ionel Ovidiu Bogdan,
Președintele Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)