În alocuțiunea sa, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, George Moldovan, a transmis aprecierile sale vizavi de activitatea și metodele de gestionare a problemelor cu care se confrunta polițiștii din cadrul IPJ Maramureș în îndeplinirea atribuțiilor.
„Sunt bucuros să reprezint în fața dumneavoastră instituția Consiliului Județean Maramureș, o instituție care are o bună colaborare cu Inspectoratul de Poliție al Județului Maramureș. Dat fiind faptul că avem o țintă comună și anume administrarea problemelor societății și ale cetățenilor, îmi doresc ca această colaborare să continue și anul acesta cel puțin la fel de bine. Știu că vă aflați într-o permanentă lipsă de personal și că de multe ori vă desfășurați activitatea într-un cadrul dificil, fără echipamente performante, dar cu toate acestea vă străduiți să vă faceți treaba tot mai bine. Doresc să vă felicit pentru actul eroic pe care îl desăvârșiți de cele mai multe ori și pentru faptul că vă dăruiți pentru asigurarea ordinii și siguranței maramureșenilor. Apreciez sincer întreaga activitate pe care o desfășurați, și atât în numele meu, cât și al Consiliului Județean Maramureș, vă transmit să aveți în continuare mult succes, iar anul 2018 să fie unul cu cât mai puține evenimente neplăcute”, a precizat George Moldovan, vicepreședinte al Consiliului Județean Maramureș.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș