Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 78 din 31.03.2022

1475
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind neexercitarea dreptului de preempţiune asupra imobilului monument istoric, situat în Municipiul Baia Mare, P-ța Libertății, nr. 10, ap. 12

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Județean Maramureș;
  • Raportul de specialitate al Direcției Arhitect Șef nr. 7005/2022;
  • Înștiințarea privind intenția de vânzare a imobilului înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 6008/2022;
  • Adresa Direcției Județene pentru Cultură Maramureș nr. 408/10.03.2022.
          În baza prevederilor:
  • Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Văzând avizul comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), art. 182, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş, adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă neexercitarea de către Judeţul Maramureş a dreptului de preempţiune asupra imobilului situat în Municipiul Baia Mare, P-ța Libertății, nr. 10, ap. 12, identificat în CF nr. 102789-C1-U12 Baia Mare, nr. cadastral 102789-C1-U12, cu suprafața utilă de 212,9 mp, cote părți comune 128,79 și cotă teren de 85,42, parte a imobilului monument istoric ”Casă”, cod LMI MM-II-m-B-04455, indiferent de oferta de vânzare.
          Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcția Arhitect Șef;
  • Direcţiei Juridice;
  • Municipiului Baia Mare;
  • Direcției Județene pentru Cultură Maramureș;
  • Doamnei Mărieș Alexandra.

PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 78
Baia Mare, 31 martie 2022

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 de voturi „pentru”și o neparticipare, în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 31 martie 2022. Au fost prezenți 33 din 35 de membri ai consiliului județean.