Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 420 din 14.12.2022

1388
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Județean Maramureş la realizarea proiectului cultural ”Teatru în comunități rurale din Maramureș” în cooperare cu Asociaţia “Cultură’n Șură”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 28674 /2022;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr. 28798/2022;
  • Raportul de specialitate al Biroului Turism și Promovarea Județului nr. 28761/2022;
  • Adresa Asociaţiei “Cultură’n Șură” înregistrată la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 28162/05.12.2022;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe, Comisia de învățământ, cultură și culte și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1), lit. e), f), alin. (7), lit. a), art. 182 alin. (1), art. 196 alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă participarea U.A.T. Judeţul Maramureş prin Consiliul Județean Maramureș la realizarea în cooperare cu Asociaţia „Cultură’n Șură”, a proiectului cultural ”Teatru în comunități rurale din Maramureș”.
          Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de co-finanțare între U.A.T. Judeţul Maramureş prin Consiliul Judeţean Maramureş și Asociaţia „Cultură’n Șură”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
  • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Biroul Turism și Promovarea Județului;
  • Direcţia Economică;
  • Direcţia Juridică;
  • Asociaţia „Cultură’n Șură”.

PREŞEDINTE
Ionel - Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 420
Baia Mare, 14 decembrie 2022

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 30 de voturi „pentru”și 4 neparticipări în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din 14 decembrie 2022. Au fost prezenți 34 din 35 de membri ai consiliului județean.