JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
HOTĂRÂRE
privind repartizarea cotei de 20 % din sumele şi cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2007
Având în vedere Expunerea de motive a preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş precum şi avizul favorabil al Comisiei de activităţi economico - financiare;
În conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2007, nr. 486/2006;
În temeiul art. 32 şi 33 ale Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale;
În baza art. 104 alin.(1) litera f) şi art. 109 din Legea nr.215 /2001 a administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, întrunit în şedinţă ordinară, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Repartizarea cotei de 20 % din sumele şi cotele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2007 se va face în mai multe sesiuni.
Art.2. Pentru selectarea proiectelor şi stabilirea sumei ce se acordă fiecărui proiect se constituie o comisie de selecţie în următoarea componenţă:
- Preşedintele consiliului judeţean
- Vicepreşedinţii consiliului judeţean
- Câte un reprezentant al fiecărui grup de consilieri constituit pe formaţiuni politice desemnat de grupul respectiv şi anume: Cherecheş Corin, Zoicaş Marinel, Şimon Gheorghe, Coman Gheorghe, Szentgyorgyi Sandor.
- Directorul executiv al Direcţiei economico-financiare.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial şi se comunică integral sau în extras:
- Instituţiei prefectului judeţului Maramureş;
- Direcţiei juridice, administraţie şi relaţii publice;
- Direcţiei tehnice;
- Direcţiei economico-financiare;
- Consiliilor locale.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 27 februarie 2007.
PREŞEDINTE,
Marinel Kovacs
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Data: 27.02.2007Nr. 34