HOTĂRÂREA
privind aprobarea dării în administrarea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului Maramureş a unui imobil din domeniul public al judeţului Maramureş respectiv
„Centru de recuperare pentru copilul cu handicap”
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei patrimoniu şi logistică, adresa nr. 4280/2013 a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi avizele favorabile ale comisiei juridice şi de disciplină şi ale comisiei pentru activităţi economico-financiare;
În conformitate cu prevederile art. 867 şi art. 868 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 91 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) lit.a), art. 97 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă darea în administrarea Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului Maramureş a unui imobil din domeniul public al judeţului Maramureş respectiv „Centru de recuperare pentru copilul cu handicap”, având datele de identificare cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. În mod corespunzător se modifică Anexa la Contractul de administrare nr. 2453/638/2005 încheiat între Consiliul judeţean Maramureş şi Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Maramureş.
Art.3. Hotărârea se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului judeţului Maramureş;
- Direcţiei patrimoniu şi logistică;
- Direcţiei economice;
- Compartimentului pregătire şedinţe şi relaţii cu consilierii;
- Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului Maramureş.
Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară din 27 februarie 2013. Au fost prezenţi 32 de consilieri judeţeni din totalul 34 consilieri judeţeni în funcţie.
PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 27 februarie 2013
Nr. 31
Documente