Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 273 din 30.08.2022

1593
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea contractării și garantării de către U.A.T. Județul Maramureş a unei finanţări rambursabile interne-leasing financiar în valoare de 2.000.000 lei, în vederea achiziţionării de echipamente și autospeciale specifice activității de salvare montană

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş.
  • Raportul Direcţiei Economice nr. 19950 /29.08.2022;
  • Adresa Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș nr.505/16.05. 2022;
  • Adresa Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale nr.377.012/15.04.2022;
  • Avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor art. 61, 62 şi 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
          În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1) lit. f), alin. (3) lit. a), ale art.182 alin. (1) precum şi ale art.196, alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă contractarea și garantarea de către U.A.T. Judeţul Maramureş a unei finanțări rambursabile interne -leasing financiar de în vederea achiziţionării de echipamente și autospeciale specifice activității de salvare montană, în valoare de 2.000.000 lei, pe o perioadă de 5 ani, cu încadrarea în gradul de îndatorare de cel mult 30% din totalul veniturilor proprii. Garanția reală mobiliară fără deposedare se va constitui asupra veniturilor proprii ale bugetului județului Maramureș.
          Art.2. Contractarea și garantarea finanţării rambursabile interne prevăzută la art. 1 se face pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public județean, prevăzute în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Din bugetul Județului Maramureș se asigură integral plata:
  1. serviciului anual al datoriei publice locale;
  2. oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiții de interes public județean;
  3. alte cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.
          Art.4. (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a Consiliului județean Maramureş, următoarele date:
  • hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
  • valoarea finanţării rambursabile interne contractate;
  • gradul de îndatorare a Județului Maramureș;
  • durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de rambursare a finanţării rambursabile interne;
  • dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile interne;
  • plățile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă internă.
          (2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.
          Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Președintele Consiliului Județean Maramureș.
          Art.6. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local Maramureș şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş;
  • Direcției Juridice;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiţii.

PREŞEDINTE,
Ionel Ovidiu Bogdan
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 273
Baia Mare, 30 august 2022

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 30 august 2022. Au fost prezenți 32 din 35 de membri ai consiliului județean.