CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind participarea Județului Maramureș la realizarea acțiunii „Alianța Gala 2019”
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Serviciului Relaţii Publice – Biroul Relaţii Internaţionale;
- Raportul de specialitate al Directiei Economice si Patrimoniu;
- Solicitările nr. 5301/2019 şi nr. 7321/2019 prin care Asociaţia Friends of Alianţa propune cooperarea pentru realizarea evenimentului „Alianţa Gala 2019;
- avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru strategii, proiecte de dezvoltare şi relaţii internaţionale precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă participarea Județului Maramureș la realizarea în comun cu Asociaţia Friends of Alianța a acțiunii de interes județean „Alianța Gala 2019”;
Art.2. Se aprobă încheierea unui Acord de cooperare între Județul Maramureș și Asociaţia Friends of Alianța, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 25 mii lei, necesară pentru asigurarea participării Județului Maramureș la organizarea acțiunii prevăzute la art. 1 din prezenta hotărâre, sumă care se asigură din bugetul propriu al județului Maramureș, pe anul 2019.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Serviciului Relații Publice – Biroul Relații Internaționale;
- Asociaţiei Friends of Alianța.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 223 Baia Mare, 26 septembrie 2019
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 de voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 26 septembrie 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.