Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 200 din 29.08.2019

2152
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
pentru stabilirea unor măsuri privind participarea la ședințe a consilierilor județeni

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Biroului resurse umane nr. 9034/20.08.2019;
  • avizele favorabile ale Comisiei pentru buget-finanţe, Comisiei pentru sănătate, muncă şi solidaritate socială, familie şi asistenţă socială precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
          În baza prevederilor:
  • Legii nr. 153/2017 Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • art. 212 alin. (2) și ale alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
          În temeiul prevederilor art. 182 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se stabilește indemnizația lunară, pentru consilierii judeţeni care participă la ședințele ordinare ori la ședințele extraordinare ale consiliului județean și ale comisiilor de specialitate, în cuantum de 10% din indemnizația lunară președintelui consiliului județean.
          Art.2. Consilierii judeţeni au dreptul la indemnizația lunară doar dacă participă la cel puțin o ședință a autorității deliberative și o ședință a comisiei de specialitate, pe lună, desfășurate în condițiile legii.
          Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice alte dispoziții contrare, se abrogă.
          Art 4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștința publică şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcției Economice şi Patrimoniu;
  • Biroului Resurse Umane.

PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 200
Baia Mare, 29 august 2019

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 29 august 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 34 membri ai consiliului judeţean.