CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
de modificare a Hotărârii nr. 44/ 2015 privind aprobarea repartizării pe destinaţii a sumei de 2.250 mii lei aprobată din bugetul propriu al judeţului Maramureş pe anul 2015 pentru activitatea „Servicii recreative şi sportive”
Având în vedere Expunerea de motive a domnului Tuns Călin, Preşedintele Comisiei pentru protecţia mediului, turism, tineret şi sport, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publice şi avizul favorabil al Comisiei pentru activităţi economico - financiare;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti;
Văzând Hotărârea nr. 95/ 2015 pentru modificarea Hotărârii Consiliului judeţean nr. 44/ 2015 privind aprobarea repartizării pe destinaţii a sumei de 2.250 mii lei aprobată din bugetul propriu al judeţului Maramureş pe anul 2015 pentru activitatea „Servicii recreative şi sportive”
Pe baza prevederilor bugetului propriu al judeţului Maramureş pe anul 2015, aprobat prin Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 9 din 2015;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (5), lit. a) punct 6 şi art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.I. Se modifică art. 1 al Hotărârii Consiliului judeţean Maramureş nr. 44/ 2015 după cum urmează:
La litera a) Programul „promovarea sportului de performanţă” - 1.180 mii lei.
La litera b) finanţarea programelor structurilor sportive, altele decât cele prevăzute la lit. a) – 670 mii lei.
Art. II. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei juridice şi administraţie publică;
- Direcţiei economice şi patrimoniu.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 de voturi „pentru”, şi două neparticipări la vot în şedinţa ordinară din 28 octombrie 2015. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ioan Dragoş
Baia Mare, 28 octombrie 2015Nr. 179