CONSILIUL JUDEŢEAN

R O M Â N I A
H O T Ă R Â R E
privind implementarea proiectului „Noi Servicii Sociale în Comuna Mireșu Mare”, din cadrul Programului de Interes Național (PIN) 2018
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul de specialitate al Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Raportul de specialitate al Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Nota de fundamentare nr. 25492 din 09.07.2019 a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş;
- Comisiei pentru buget – finanţe;
- Comisiei pentru sănătate, muncă şi solidaritate socială, familie şi asistenţă socială;
- Comisiei juridice şi de disciplină;
Văzând prevederile Regulamentului – cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobat prin H.G. nr. 797/ 2017;
Luând în considerare Ghidul solicitantului pentru Programul de interes naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate” – Anexa nr. 1 la Decizia președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități nr. 864/12.10.2018;
În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. f), alin. (5), lit. b), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș (D.G.A.S.P.C.), în calitate de solicitant și U.A.T. Mireșu Mare – în calitate de partener, privind participarea la selecția publică de proiecte în cadrul Programului de Interes Național (PIN) în domeniul Protecției Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă înființarea de servicii sociale constând în patru locuințe protejate și un centru de zi, în comuna Mireșu Mare, județul Maramureș, în urma declarării eligibilăţii proiectului „Noi Servicii Sociale în Comuna Mireșu Mare” precum și includerea posturilor aferente în organigrama D.G.A.S.P.C. Maramureş.
Art.3. Se aprobă cofinanțarea cu suma de 1.291.629,27 lei din valoarea totală a proiectului de 3.843,584,84 lei.
Art.4. Solicitantul proiectului, respectiv D.G.A.S.P.C. Maramureș, va suporta din fonduri proprii cheltuielile neeligibile identificate în faza de elaborare sau în faza de implementare a proiectului, precum și toate costurile suplimentare, în cazul în care, pe parcursul implementării proiectului, în vederea atingerii obiectivelor acestuia, se impune depășirea bugetului proiectului.
Art.5. Solicitantul proiectului, respectiv D.G.A.S.P.C. Maramureș, asigură sustenabilitatea serviciilor sociale înființate pe o durată de minim 10 ani în cazul construcției celor patru locuințe protejate, și de minim 5 ani, în cazul imobilului cu destinația de centru de zi, din comuna Mireșu Mare pentru persoanele cu dizabilități.
Art.6. Se desemnează Directorul General al D.G.A.S.P.C. Maramureș, ca reprezentant împuternicit să semneze orice documente prevăzute de procedura promovării și implementării proiectului care face obiectul prezentei hotărâri.
Art.7. În Centrul de Îngrijire și Asistență Poienile de sub Munte – centru supus restructurării, NU vor fi admise persoane adulte cu dizabilități, peste capacitatea maximă impusă de lege.
Art.8. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- D.G.A.S.P.C. Maramureş;
- U.A.T. Mireşu Mare.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 25 iulie 2019. Au fost prezenţi 29 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Aurica Todoran
Nr. 160 Baia Mare, 25 iulie 2019