CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea criteriilor specifice pentru finanțarea proiectelor culturale din cadrul Programului cultural prioritar al județului Maramureş
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică şi avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei de învăţământ, cultură, culte şi patrimoniu cultural precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
Ţinând cont de prevederile O. G. nr. 51/ 1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 52/ 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În temeiul prevederilor art. 91, alin. (1), lit. f) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/ 2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă Criteriile specifice pentru finanţarea proiectelor culturale din cadrul Programului cultural prioritar al Judeţului Maramureș, actualizate, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data deschiderii etapei de depunere a proiectelor din cadrul programului cultural prioritar pentru semestrul II al anului 2019.
Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Serviciului Relaţii Publice - Compartiment Promovarea Judeţului.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 de voturi „pentru” şi 6 neparticipări la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 22 mai 2019. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEȚULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 22 mai 2019 Nr. 112