Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Un nou contract de finanțare semnat. Drumul județean 108E, Mireșu Mare – Hideaga, intră în reabilitare

10 Octombrie 2023 389
Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș împreună cu domnul Adrian Ioan Veştea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, au semnat astăzi contractul de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” a proiectului privind ”Reabilitare DJ 108E Mireșu Mare – Lucăcești – Dăneștii Chioarului – Pribilești – Mogoșești – Hideaga (DJ 193)”.
Valoarea totală a proiectului este de 69,64 milioane lei, iar în cadrul proiectului vor fi reabilitați peste 14 kilometri de drum județean.

“Mulțumesc domnului ministru Adrian Ioan Veştea pentru susținerea proiectelor care aduc dezvoltare județului nostru. De asemenea, mulțumesc colegilor din cadrul Consiliului Județean Maramureș pentru munca pe care o depun pentru ca realizarea acestor proiecte să fie posibilă”, a declarat Ionel Bogdan.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Maramureș
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)