Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Președintele Ionel Bogdan și primarul Cătălin Cherecheș au semnat protocolul de colaborare pentru Varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare

18 Decembrie 2020 715
Azi, în cadrul ședinței Consiliului Local Baia Mare, a fost semnat protocolul de asociere între Primăria Baia Mare și Consiliul Județean Maramureș în vederea implementării proiectului privind realizarea Variantei ocolitoare a municipiului Baia Mare. Atât președintele Ionel Bogdan, cât și primarul Cătălin Cherecheș au punctat faptul că acest pas este primul dintr-un proces îndelungat care se face pentru dezvoltarea Maramureșului și a municipiului reședință de județ.
”Am avut discuții cu domnul primar Cătălin Cherecheș, cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cu ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, cu experți în domeniu pentru a găsi soluții astfel încât să atragem fondurile necesare și pentru a stabili traseul cel mai optim pentru Varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare, cunoscută de băimăreni drept Centura metropolitană. Se vor construi 31,5 km de drum, centura urmând a fi un inel ce va lega toate drumurile județene, naționale și drumurile expres despre care discutăm în ultima perioadă. Înțelegând importanța acestui proiect, consilierii județeni au votat în unanimitate alocarea resurselor financiare necesare pentru realizarea studiului de fezabilitate. Odată semnat acest protocol urmează să stabilim echipe mixte de lucru pentru a face următorii pași astfel încât totul să fie bine stabilit în vederea obținerii finanțării necesare pentru a implementa acest proiect”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș.

Sumele necesare pentru acest proiect sunt cuprinse în Planul Național de Relansare și Reziliență al României (PNRR). Colaborarea încheiată azi se va materializa într-un proiect de succes fiind un prim pas care va duce la dezvoltarea pe termen lung atât a județului Maramureș, cât și a municipiului Baia Mare.
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Articole înrudite