Incendiul de pădure de pe munţii din apropierea oraşului Borşa a distrus până la această oră – conform datelor oferite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, aproximativ 12 hectare. 84 de pompieri din toate subunităţile din judeţ, dar şi 50 de silvicultori şi 10 voluntari din zonă depun eforturi pentru localizarea şi stingerea incendiului din zona vârfului Toroioaga – la o altitudine de 1500 metri. Un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie a M.A.I. va efectua azi misiuni de stingere în zonă. Împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu, a survolat zona afectată.
„S-au angrenat zeci de oameni, printre care mulţi voluntari, în scopul localizării şi lichidării incendiului. Accesul este foarte dificil în zonă, de aceea a fost nevoie de suplimentarea forţelor. Azi Consiliul Judeţean Maramureş a pus la dispoziţie două microbuze – unul de la Aeroportul Internaţional Baia Mare şi celălalt de la Ansamblul Naţional Transilvania, pentru deplasarea la Borşa a unor cadre de la Detaşamentul de Pompieri din Baia Bare şi de la Pichetul de Pompieri Târgu Lăpuş.” – a declarat preşedintele Zamfir Ciceu.
Biroul de presă