CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
pentru modificarea Hotărârii Consiliului judeţean nr. 44/ 2015 privind aprobarea repartizării pe destinaţii a sumei de 2.250 mii lei aprobată din bugetul propriu al judeţului Maramureş pe anul 2015 pentru activitatea „Servicii recreative şi sportive”
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru protecţia mediului, turism, tineret şi sport;
Ţinând cont de prevederile Legii nr. 69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Sport nr. 130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (5), lit. a) pct. 6 şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.I. Hotărârea Consiliului judeţean Maramureş nr. 44/ 2015 privind aprobarea repartizării pe destinaţii a sumei de 2.250 mii lei aprobată din bugetul propriu al judeţului Maramureş pe anul 2015 pentru activitatea „Servicii recreative şi sportive” se modifică după cum urmează:
- lit. b) de la art. 1 se reformulează şi va avea următorul conţinut: „finanţarea programelor structurilor sportive altele decât cele prevăzute la lit. a – 700 mii lei. Sumele destinate acestui program vor fi repartizate pe baza selecţiei publice de proiecte, organizată în condiţiile legii urmărindu-se încurajarea participării a cât mai mulţi cetăţeni la practicarea activităţilor fizice şi sportive”.
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei juridice şi administraţie publică;
- Direcţiei economice şi patrimoniu.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 31 voturi de voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară din 1 iulie 2015. Au fost prezenţi 32 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează
SECRETAR AL JUDEŢULUI,
Ioan Dragoş
Baia Mare, 1 iulie 2015 Nr. 95