JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
R O M Â N I A
HOTĂRÂRE
privind acordarea unui mandat reprezentanților județului Maramureş în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. ,,Drumuri - Poduri Maramureş“ S.A.
Având în vedere:
Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
Raportul Direcţiei juridice şi administraţie publică;
Adresa nr. 938 din 19.04.2018 a S.C. „Drumuri Poduri – Maramureş” S.A. ;
Hotărârile Consiliului Județean Maramureş nr.137/2016 privind reprezentarea județului Maramureş în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. „Drumuri - Poduri Maramureş” S.A. și nr. 53/ 2017 de modificare a Hotărârii nr.137/2016 privind reprezentarea județului Maramures în Adunarea Generală a Acționarilor la S.C. „Drumuri – Poduri Maramures” S.A.
Ţinând cont de avizele favorabile ale Comisiei pentru buget – finanţe, Comisiei pentru economice, agricultură şi dezvoltare rurală, ale Comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului şi proteţia mediului precum şi ale Comisiei juridice şi de disciplină;
În baza prevederilor:
- art.18 din O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal –bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene;
- art. 28 şi 29 din O.U.G. nr. 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2), lit. d) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Judeţean Maramureş adopta prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se acordă mandat reprezentanților județului Maramureş în Adunarea Generala a Acționarilor la S.C. Drumuri – Poduri Maramureş S.A. pentru a vota următoarele:
Aprobarea situațiilor financiare anuale pentru 2017;
Aprobarea repartizării profitului net pe anul 2017.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
S.C „Drumuri - Poduri Maramureş” S.A.;
Reprezentanţilor Judeţului Maramureş în A.G.A. S.C. „Drumuri - Poduri Maramureş” S.A.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 voturi „pentru”şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Maramureş din 26 aprilie 2018. Au fost prezenţi 33 din totalul de 35 membri ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDETULUI
Aurica Todoran
Baia Mare, 26 aprilie 2018
Nr. 92