Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 78 din 19.09.2006

2716
ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN

HOTĂRÂRE
privind aprobarea planului şi a taxelor de şcolarizare la Şcoala de Arte „Liviu Borlan” Baia Mare pentru anul şcolar 2006-2007

          Având în vedere expunerea de motive a preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, referatul Direcţiei economico-financiare şi avizele comisiilor de specialitate;
          Având în vedere prevederile Legii nr. 292/2003 privind organizarea şi funcţionarea aşezămintelor culturale şi ale Anexei 4 din Ordinul Ministerul Culturii şi Cultelor 2193/2004 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a aşezămintelor culturale;
          Văzând propunerea Şcolii de Arte „ Liviu Borlan „ Baia Mare de modificare a taxelor pentru anul şcolar 2006 – 2007;
          În temeiul prevederilor art. 104 alin. (2) lit. c), alineat (5) lit. a) punct 4. şi a art. 109 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art 1. Se aprobă numărul elevilor Şcolii de Arte „ Liviu Borlan” Baia Mare în anul şcolar 2006-2007 stabilit la 320 elevi.
          Art.2. Se aprobă taxele de şcolarizare la Şcoala de Arte „Liviu Borlan„ Baia Mare în anul şcolar 2006-2007, pe specializări, după cum urmează:
  • Dans popular 200 RON
  • Toate celelalte specializări 350 RON
          Art.3. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţie Prefectului judeţului Maramureş,
  • Direcţiei juridice, administraţie şi relaţii publice,
  • Şcolii de Arte „Liviu Borlan„ Baia Mare.

Prezenta hotărâre a fost adoptată în unanimitate de voturi în şedinţa ordinară a Consiliului judeţean Maramureş din data de 19 septembrie 2006.

PREŞEDINTE
Marinel Kovacs
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dumitru Dumuţa
Baia Mare, 19 septembrie 2006
Nr. 78