Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 69 din 26.03.2025

710
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Judeţean Maramureș la organizarea evenimentului de promovare „Redescoperă Maramureșul”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Președintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Economice nr.6368/2025;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 6101/2025;
  • Raportul de specialitate al Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice nr. 5985/2025;
  • Adresa Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România înregistrată la Consiliul Judeţean Maramureş cu nr. 4512/03.03.2025;
  • Adresa Organizației de Management al Destinației Județene Maramureș înregistrată la Consiliul Judeţean Maramureş cu nr. 5861/17.03.2025;
          Vâzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget finanțe, Comisia pentru învățământ, cultură și culte și Comisia juridică, administrație publică și integritate.
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. d), alin. (5), lit. n), alin. (7), lit. a), art. 182, alin. (1), ale art. 196, alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum și cele ale art. 20, alin. (1), lit. e). și f). ale Ordonanței 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă participarea Consiliului Judeţean Maramureş prin U.A.T. Județul Maramureş la organizarea în comun cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România și cu Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș a evenimentului de promovare „Redescoperă Maramureșul”.
          Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între Consiliului Judeţean Maramureş prin U.A.T. Județul Maramureş cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România și cu Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, conform anexei cadru care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 125 mii lei prevăzută în bugetul județului Maramureș pe anul 2025 la capitolul 67.02, în vederea participării la realizarea proiectului prevăzut la art.1.
          Art.4. Prezenta hotărârea se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
  • Instituției Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcției Juridice;
  • Direcției Economice;
  • Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice;
  • Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România;
  • Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș.

PREŞEDINTE
Gabriel - Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 69
Baia Mare, 26 martie 2025

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 26 martie 2025.