CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor domeniul privat al unităţilor administrativ - teritoriale care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes judeţean „Reabilitare Drumul Nordului – Maramureş, etapa I”, pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale: Băseşti, Ariniş, Sălsig, Gârdani, Fărcaşa, Ardusat, Remetea Chioarului, Coaş, Copalnic Mănăştur şi Şişeşti
Având în vedere Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului judeţean Maramureş, Raportul Direcţiei Tehnice şi Investiţii, Ghidul solicitantului – condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte nr. POR/6/6.1/1. Axa prioritară 6, prioritate de investiţii 6.1. precum şi avizul favorabil al Comisiei pentru buget - finanţe;
În baza prevederilor art. 5 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean sau local, a art.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53/2011;
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) lit. f) şi ale art. 97 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul judeţean Maramureş adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă listele – anexă la prezenta hotărâre, cuprinzând terenurile supuse exproprierii, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes judeţean „ Reabilitare Drumul Nordului - Maramureş, etapa I” situate pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale Băseşti, Ariniş, Sălsig, Gârdani, Fărcaşa, Ardusat, Remetea Chioarului, Coaş, Copalnic Mănăştur şi Şişeşti aflate în domeniul privat al acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor conform Raportului de evaluare întocmit de evaluator S.C. P.M.P. Evaluation S.R.L., potrivit anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele domeniul privat al unităţilor administrativ - teritoriale, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes judeţean din cadrul obiectivului de investiţii sunt în cuantum total de 96.198 lei şi sunt alocate de la bugetul judeţului Maramureş.
Art.3. Sumele individuale prevăzute la art. 2 se virează, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data adoptării prezentei Hotărâri, într-un cont bancar deschis pe numele Consiliului Judeţean Maramureş, la dispoziţia unităţilor administrativ-teritoriale proprietare ale imobilelor situate pe amplasamentul lucrării de interes judeţean, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
- Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
- Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
- Direcţiei Economice şi Patrimoniu;
- Direcţiei de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
- Direcţiei Tehnice şi Investiţii.
- Unităţilor Administrativ Teritoriale situate pe coridorul de expropriere.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 27 voturi „pentru” şi două neparticipări la vot în şedinţa extraordinară din 21 aprilie 2017. Au fost prezenţi 29 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.
PREŞEDINTE,
Gabriel Valer Zetea
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEȚULUI
Ioan Dragoş
Baia Mare, 21 aprilie 2017 Nr. 69