Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 411 din 11.12.2024

912
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Judeţean Maramureș la realizarea evenimentului cultural „Noaptea Viflaiemurilor”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 28.976/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr. 28.960/2024;
  • Raportul de specialitate al Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice nr.29.089/2024;
  • Adresa U.A.T. Orașul Vișeu de Sus înregistrată la Consiliul Judeţean Maramureş sub nr. 28255/02.12.2024;
          Vâzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget – finanțe, Comisia pentru învățământ, cultură și culte și Comisia juridică, administrație publică și integritate;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. e), alin. (7), lit. a), art. 182, alin. (1) precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta:

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă participarea Consiliului Judeţean Maramureş prin U.A.T. Județul Maramureş la realizarea în comun cu U.A.T. Orașul Vișeu de Sus a evenimentului cultural „Noaptea Viflaiemurilor”.
          Art.2. Se aprobă încheierea Acordului de cooperare între Consiliului Judeţean Maramureş prin U.A.T. Județul Maramureş cu U.A.T. Orașul Vișeu de Sus, conform anexei cadru care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.3. Se aprobă alocarea sumei de 75 mii lei din bugetul Judeţului Maramureş , de la cap. 67.02 „Cultură, recreere şi religie”, în vederea participării la realizarea proiectului prevăzut la art.1.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Juridice;
  • Direcției Finanțare, Turism și Relații Publice;
  • U.A.T. Orașul Vișeu de Sus.

PREŞEDINTE,
Gabriel - Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 411
Baia Mare, 11 decembrie 2024

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 32 de voturi “pentru” și 3 neparticipări , în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 11 decembrie 2024. Au fost prezenți 35 din 35 de membri ai consiliului județean.