Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 40 din 27.04.2016

2827
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea modificării Programului de transport 2014 - 2019 prin reducerea capacităţii de transport, suplimentarea de curse, introducerea de staţii şi modificarea unor grafice de circulaţie

          Având Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Referatul Direcţiei Tehnice şi Investiţii şi avizul favorabil al Comisiei pentru urbanism şi amenajarea teritoriului;
          În baza prevederilor art.17 din Normele de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007 în perioada de valabilitate, programele de transport judeţene pot fi actualizate de către autorităţile judeţene de transport, dar numai la solicitarea consiliului judeţean şi după aprobarea prin hotărâre a acestuia;
          În conformitate cu prevederile art. 91, alin. (1), lit. f) şi ale art. 97 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul judeţean Maramureş, adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă modificarea Programului de transport 2014 - 2019 prin reducerea capacităţii de transport, suplimentarea respectiv eliminarea de curse, introducerea de staţii şi modificarea unor grafice de circulaţie, conform anexei care face parte din prezenta hotărâre.
          Art.2. Prezenta hotărâre se va publica în Monitorul oficial al judeţului şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Juridice şi Administraţie Publică;
  • Direcţiei Tehnice şi Investiţii.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 voturi „pentru” şi o neparticipare la vot în şedinţa ordinară din 27 aprilie 2016. Au fost prezenţi 29 din totalul de 35 membrii ai consiliului judeţean.

PREŞEDINTE,
Zamfir Ciceu
Contrasemnează,
SECRETAR AL JUDEŢULUI
Dragoş Ioan
Baia Mare, 27 aprilie 2016
Nr. 40