CONSILIUL JUDEŢEAN

ROMÂNIA
HOTĂRÂRE
privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole, pentru anul fiscal 2025
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
- Raportul Direcţiei Economice nr. 20.735/2024;
- Adresa Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană Maramureş nr. 3707/23.08.2024;
Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget–finanțe și Comisia juridică, administrație publică și integritate;
În baza prevederilor art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art. 173 alin. (3) litera a) şi art. 182 alin. (1) din O.U.G. nr.57 /2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Consiliul Județean Maramureș adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă preţurile medii ale produselor agricole, pentru anul 2025, în vederea evaluării veniturilor în natură obţinute din arendă de proprietarii de terenuri, uzufructuari sau alţi deţinători legali, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş;
- Direcţia Juridică;
- Direcţia Economică;
- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.
PREȘEDINTE,
Gabriel – Valer ZETEA
Gabriel – Valer ZETEA
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 398 SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Baia Mare, 26 noiembrie 2024
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 34 de voturi “pentru” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 26 noiembrie 2024. Au fost prezenți 34 din 35 de membri ai consiliului județean.