Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 389 din 28.11.2022

1388
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind participarea Consiliului Județean Maramureș la realizarea evenimentului cultural Festivalul de datini de iarnă „Marmația”

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 27388 / 2022;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice nr.27570 / 2022;
  • Raportul de specialitate al Biroului de Turism și Promovare a Județului nr. 27451/2022;
  • Adresele U.A.T. Municipiului Sighetu Marmației înregistrate la Consiliul Județean Maramureș cu nr. 26505/2022 și nr.27276/2022;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe, Comisia de învățământ, cultură și culte și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173, alin. (1), lit. e), alin. (7), lit. a), art. 182, alin. (1) precum şi ale art. 196, alin. (1), lit. a) precum şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE:

          Art.1. Se aprobă participarea U.A.T. Judeţul Maramureş prin Consiliul Județean Maramureș, la realizarea în comun cu U.A.T. Municipiul Sighetu Marmației a evenimentului cultural Festivalul de datini de iarnă „Marmația”.
          Art.2. Se aprobă alocarea sumei de 100 mii lei din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Maramureș, prevăzut în bugetul Judeţului Maramureş, pe anul 2022, în vederea participării la realizarea evenimentului cultural prevăzut la art.1.
          Art.3. Se aprobă încheierea unui Acord de cooperare între U.A.T. Judeţul Maramureş prin Consiliul Județean Maramureș și U.A.T. Municipiul Sighetu Marmației, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
          Art.4. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică:
  • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţiei Economice;
  • Direcţiei Juridice;
  • Biroului de Turism și Promovare a Județului;
  • U.A.T. Municipiul Sighetu Marmației.

PREŞEDINTE
Ionel Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
NR. 389
Baia Mare, 28 noiembrie 2022

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 28 de voturi „pentru” și 2 „neparticipări” în ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din 28 noiembrie 2022. Au fost prezenți 30 din 35 de membri ai consiliului județean.