Accessibility Tools

Imprimă această pagină

Hotărârea nr. 378 din 10.10.2023

1533
JUDEŢUL MARAMUREŞ
CONSILIUL JUDEŢEAN
Stema RO 2018
ROMÂNIA

HOTĂRÂRE
privind aprobarea Indicatorilor tehnico-economici finali și a Devizului general final pentru obiectivul: - Stație de pompare, Extindere rețea alimentare cu apă și branșament apă, aferent obiectivului - Centru de Terapii Alternative în Maramureș din cadrul proiectului ALTHERA – Alternative Therapies in Maramures and Ivano – Frankivsk cod 1HARD/4.1/37

          Având în vedere:
  • Referatul de aprobare al Preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş;
  • Raportul de specialitate al Direcției Tehnice şi Investiţii nr. 23228/2023;
  • Raportul de specialitate al Direcţiei Economice nr. 23.306/2023;
  • Raportul de specialitate al Direcției Juridice nr. 24.350/2023;
  • Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 12310/24.05.2023;
  • Devizul general final pentru obiectivul de investiții întocmit după recepționarea lucrărilor.
          Ţinând cont de prevederile:
  • H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
  • Art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
          Văzând avizul favorabil al comisiilor de specialitate: Comisia pentru buget-finanțe, Comisia pentru proiecte, strategii și dezvoltare, Comisia pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului și administrare patrimoniu și Comisia juridică și de disciplină;
          În temeiul prevederilor art. 173 alin. (1), lit. (f), art. 182 alin. (1) şi ale art. 196 alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
          Consiliul Judeţean Maramureş adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

          Art.1. Se aprobă indicatorii tehnico-economici finali pentru obiectivul Stație de pompare, Extindere rețea alimentare cu apă și branșamente apă” aferent obiectivului de investiții ALTHERA - Centru de Terapii Alternative în Maramureș din cadrul proiectului ALTHERA – Alternative Therapies in Maramures and Ivano – Frankivsk - cod 1HARD/4.1/37 cu capacitățile fizice și financiare atinse, după cum urmează:
  1. Indicatori tehnici finali ai obiectivului de investiții
    • Cabina de pompare = 12,00 mp
    • Conducta apa din teava PE-HD cu Dn = 110 mm, Pn10 , L = 1000,0 ml
    • Rezervor cilindric acumulare apă cu capacitatea V = 50 mc din tabla de polietilena de înaltă densitate PE-HD, D = 3,0 m; l = 7,64 ml
  2. Indicatorii economici finali ai obiectivului de investiții
    • Valoarea totală a lucrărilor executate este de 771.093,00 lei cu TVA din care
    • Valoarea de C+M este de 576.400,00 lei cu TVA
  3. Durata de execuție este de 6 luni.
          Art.2. Se aprobă Devizul general final pentru obiectivul Stație de pompare, Extindere rețea alimentare cu apă și branșamente apă” aferent obiectivului de investiții ALTHERA - Centru de Terapii Alternative în Maramureș din cadrul proiectului ALTHERA – Alternative Therapies in Maramures and Ivano – Frankivsk - cod 1HARD/4.1/37 cuprins în Anexa la prezenta hotărâre.
          Art.3. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Consiliului Județean Maramureș nr.213/28.07.2022 își încetează aplicabilitatea.
          Art.4. Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial Local Maramureş şi se comunică la:
  • Instituția Prefectului - Judeţul Maramureş;
  • Direcţia Juridică;
  • Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte;
  • Direcţia Economică;
  • Direcţia Tehnică şi Investiţii;

PREŞEDINTE
Ionel-Ovidiu BOGDAN
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL AL JUDEŢULUI
Aurica TODORAN
Nr. 378
Baia Mare, 10 octombrie 2023

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 26 de voturi “pentru”, în ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș din data de 10 octombrie 2023. Au fost prezenți 26 din 35 de membri ai consiliului județean.